miercuri, 25 august 2010

Patru mari lupeneni


Am răscolit tot internetul în căutarea unor personalităţi care s-au născut în Lupeni sau care au trăit în Lupeni. Dacă am omis pe cineva vă rog să mă corectaţi.

1. Iosif Tellman (1923-2001)

Membru fondator al Uniunii Artiştilor Plastici din Petroşani (1955), şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Romania.Poate fi considerat unul din cei mai renumiţi artişti plastici din ţară. Ne-a lăsat ca amintire 583 de perle grafice, care includ linogravuri, xilogravuri, acuarele şi desene, 20 de filme de scurt metraj, mii de fotografii artistice, sculpturi în lemn, precum şi sute de artişti plastici bine pregătiţi, ucenici pe care i-a dăscălit personal. În semn de respect, galeria de artă din Lupeni, îi poarta numele.

2. Tatiana Stepa (1963-2009)

A fost o cântăreaţa de muzică folk, lansată în 1982 în cadrul Cenaclului Flacăra.A rămas în componenţa acestuia până în 1985, an în care cenaclul a fost interzis. A avut sute de spectacole pe şcenele româneşti, dar şi în afara tării în Italia, Franţa, Germania, Moldova şi Bulgaria. Şi-a compus propriile versuri, dar a interpretat piese şi pe versurile unor poeţi din literatura universală şi română precum Esenin, Frederico Garcia Lorca, Lucian Blaga, Elena Farago, Adrian Păunescu sau Camelia Radulian.

3. Carol Creiniceanu - Mohicanul din Lupeni (1939)

A jucat la Minerul Lupeni din 1949 până în 1961, an în care a fost transferat la Steaua. Zece anii cât a fost jucătorul Stelei, a câstigat un titlu naţional şi şase cupe ale Romaniei. A fost în echipa naţională, la ultima participare a Romaniei la Jocurile Olimpice. Ca antrenor a activat la Steaua , la juniori şi secund la seniori, apoi la Mecanica Fina Bucureşti, Metalul Bucureşti, ASA Mizil, revenind apoi în oraşul tinereţii sale, la Minerul Lupeni.

4. Prof. univ. dr. Ioan Nicolaescu (1940)

A absolvit liceul din Lupeni în 1957 iar Facultatea de Matematică-Fizică a Universităţii Bucureşti în 1962.Este „past-president” al Rotary International – Târgu Mureş şi ex-preşedinte al CSU Târgu Mureş. A fost distins cu Premiul Ministerului Învăţământului pentru Cercetare (1965), şef de lucrări evidenţiat (1982), Medalia Muncii (1985), Serviciul Credincios în grad de cavaler (2003), cetăţean de onoare al judeţului Hunedoara (2004), diploma Comitetului Olimpic Internaţional (2001), alte numeroase diplome şi medalii. Este nominalizat în „Who’s Who in the world” şi „Who’s Who in Romania” şi a fost nominalizat în 2004 de American Biographical Institute în „The Research Board of Advisors”. A fost între 2000 şi 2004 senator şi vicepreşedinte al Comisiei de Învăţământ, Ştiinţă şi Tineret a Senatului României.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu